"Publicitatea psihodinamică sau sugestivă: se adreseazã structurilor profunde ale psihismului individului şi face frecvent apel la principiile şi mecanismele psihanalizei. Cel mai adesea produsul/serviciul (marca) comunicate prin acest tip de abordare publicitară fie urmăresc să satisfacă principiul plăcerii, permiţându-i consumatorului să obţină un anumit tip de satisfacţie, fie îi facilitează evitarea unei situaţii psihice neplăcute prin evacuarea din aparatul psihic a unei tensiuni specifice."

Hmmm... v-am pus link-uri către reclamele ce mi-au trecut prin faţa ochilor citind textul de mai sus.... După această definiţie a publicităţii mi-am luat o pauză de 4 ţigări ca să-mi revin.

Eram în clasa a 10-a şi susţineam cu tărie acţiunile Salvaţi Copiii, Galaţi. Eram o voluntară dornică de a ajuta copiii cu probleme de orice fel. Atât de mult vroiam să-i ajut încât am ajuns să joc într-o piesă scrisă de Victoria Dicu. Oricât de bine ar fi fost scrisă piesa, eu nu mai urcasem pe o scenă niciodată şi nici nu vorbisem în faţa unui public... poate doar la grădiniţă, la serbare, când recitam poeziile lui Coşbuc.
Piesa se numea "Libertate" şi surprindea 4 situaţii tragice în care ajung copiii. În roluri principale au fost: Victor- invalid în urma violenţei domestice, Ioana- alcoolică în urma abandonului, Maria- victimă a traficului de fiinţe umane, Paul- victimă a drogurilor în urma cărora a contactat HIV. Eu am fost Ioana. Când mi-am citit prima dată rolul mi se făcuse pielea găină. Mi-am zis că nu pot să scot în evidenţă suferinţa, sufocată în alcool, a unui copil de 15 ani. Am avut repetiţii peste repetiţii şi niciodată nu eram mulţumită de mine. Vichi ne-a încurajat cât a putut, până la un moment dat. Ne-a pus să vorbim cu creioane în gură, în faţa oglinzii. După această ultimă repetiţie, cu prima ocazie când am jucat, mi-am intrat atât de bine în rol încât râsul isteric venea din suflet, iar lacrimile îşi făceau loc pe obraji. Eram Ioana. Am fost prin 2 licee şi 2 şcoli generale.
De public mi-a fost cel mai frică, dar publicul a fost cel care ne-a încurajat cel mai mult! Aplauzele de final au fost cea mai mare răsplată pe care o puteam primi. Mai jos vă pun scena. "Invalidul nenorocit" e Victor, el vorbise înaintea mea şi eu, prin intermediul monologului, îi răspundeam.
Enjoy :

Ioana (înconjurată de sticle de alcool, având una în mână din care bea) : Eşti doar un invalid nenorocit!(râde isteric în aburii alcoolului). Eu îl înţeleg pe tatăl tău (bea)... Când bei lumea e altfel, când bei te simţi minunat (bea). Prietenii te respectă şi eşti mult mai uşor acceptat în grup… Alcoolul îmi dă ce nu mi-ar putea da teatrul tău ieftin, îmi dă fericire, fericire şi visare!... Uneori vărs. Vărs şi beau din nou… Ei, şi!!! Fac loc unui alt colţ de fericire… Vezi sticla asta?... Vedeţi sticla asta? E singura mea familie. Ai văzut vreun animal beat?... Nu! Pentru că tu crezi în vise. Eşti doar un invalid idiot ce crede în vise!... Un animal nu bea pentru că nu are părinţi care să-l părăsească. El e ocupat să supravieţuiască… Eu beau să uit de cei ce m-au părăsit. Şi când beau uit chiar şi de foame. Mi-e foame de întrebări… Mi-e sete de o SINGURĂ ÎNTREBARE (bea) : Mamă, Tată, de ce nu m-aţi aruncat la groapa comună a avortului? De ce m-aţi părăsit în lume, în lumea asta ce crede că e diferită de tine, în lumea asta ce nu-i decât o cloacă mare?... Părinţii mei?... ALCOOLUL (râde crunt)M-am lăsat adoptată de el!!! (se întoarce pe scaun, cu spatele la public, îşi pune mâinile la urechi şi se leagănă îngânând ceva nedesluşit)

Hai că-mi fac curaj şi ataşez afişul. Din cauza acestui afiş şi a artistului m-am apucat de poze şi photoshop (măcar un afiş de Doamne ajută să fiu în stare să fac).













...abia peste 10milioane de ani. Vă spuneam în postul anterior ceva despre explozii de raze gamma. Eh uitaţi că, la 5 zile după postarea mea, astrologii au aruncat bomba.
Presupunând ca aţi citit articolul va urez somn uşor şi vise plăcute.
O să muriţi de gripă porcină, cancer, singurătate etc. până atunci!

Vreau să încep printr-un călduros La Mulţi Ani şi-mi pare bine să vă am şi anul acesta alături! Sper ca toate împlinirile din anul ce abia a venit să se dubleze faţă de cele din 2009 (ce, numai taxele şi preţurile să se dubleze!? :)) ).
Postul acesta s-ar adresa anului/filmului 2012, anul în care vine Sfarsitul după cum au prezis Mayasii, Nostradamus şi Urania ;)). Am văzut şi filmul... am rămas cu un gust amar:
  • Ajunşi în mileniul 3, noi nu avem altă variantă de salvare a lumii decât cu o flota de arce à la Noe; Dacă nu vine potopul, ci va fi o erupţie imensă de lavă bazaltică, atunci pe unde veţi pluti? Sau dacă va fi o explozie de raze gamma (ceea ce e mult mai probabilă şi mai apropiată decât schimbarea Polilor) cum vă veţi salva familia şi câinele? Nu uita de cizmele pescăreşti, vesta de salvare şi undiţa (că cine ştie ce poţi pescui);
  • Încercăm să salvăm câte două exemplare din fiecare specie de vieţuitoare de pe Pământ, dar ştim foarte bine că o specie nu se poate procrea din doar 2 exemplare (doar nu credeţi povestea cu Adam şi Eva, nu?);
  • Un adevăr crud, dureros: ai şansa să trăieşti doar dacă ai miliarde de euro (nu dolari) în contul bancar din Elveţia sau dacă eşti "Superman" ( aka John Cusack). Comentarii la adresa filmului aş avea mult mai multe, dar mă cam grăbesc să-mi construiesc bărcuţa;
La urma urmei mă întreb dacă specia noastră trebuie/ merită salvată. Noi suntem atât de egoişti încât tot ce descoperim în lumea asta e doar ca să putem vinde mai apoi (să ne iasă şi nouă de o vilă, nu). Până acum, de când există Pământul, au existat 4 extincţii în masă, natura mereu şi-a revenit, a reînviat. Care este scopul nostru până la urmă? Dacă ar axista 100.000 de mii de oameni care ar supravieţui presupusei Apocalipse din 2012 cu ce ar veni nou? Ar învăţa să convieţuiască cu lumea înconjurătoare? Ar învăţa să aibă grijă de sufletul său, de cei din jurul său şi abia la final de buzunarul său?
Nah, mă puteţi critica cât vreţi, cu cât mă gândesc mai mult la noi, oamenii, cu atât mi se face mai scârbă. Nu zic ca aş fi diferită de restul, pentru că nu sunt şi nici nu aş avea cum.
Până data viitoare aveţi grijă cu cine şi ce faceţi. Gandiţi-vă ca ar fi ultimii 2 ani din viaţa voastră! Cum îi trăiţi?Imagine de aici

Blogger Template by Blogcrowds